Cam 128 de orase si capitale din Europa, Africa si Asia !!!
- Create your own travel map or travel blog
joi, 20 mai 2010
Pro sau Contra ???
Pro
● România înseamnă familie
● Înseamnă casa în care am copilărit
● Înseamnă dascălii care ne-au pus stiloul în mână
● România are culoarea Crăciunului şi a dragostei
● E ţara dulcelui grai moldovenesc, a calmului ardelenesc, a mândriei bănăţenilor si a vorbei repezite şi grele a oltenilor
● România e ţara nisipului auriu adus de Dunăre de prin toată Europa
● E Delta cu egrete graţioase şi cormorani obraznici
● E cosmopolitismul Dobrogei, care a amestecat reţetele şi tradiţiile
● România este ţara iilor, a porţilor sculptate şi a cumpenelor de la drum
● Aceasta este ţara hazului de necaz
Contra
● România e ţara în care unii copii n-au fost niciodată la şcoală, iar alţii sunt nevoiţi să se trezească la 04:00 dimineaţa, pentru a străbate trei sate şi două dealuri, pentru a ajunge la şcoală
● România e ţara uliţelor bombardate
● Dar şi o ţară a mirosurilor pestilenţiale – mai ales vara - din mijloacele de transport în comun, din preajma tomberoanelor şi a ghenelor
● A ajuns ţara în care anormalitatea este, de ceva vreme, normalitate
● Justiţie? Aici e ţara în care mori cu dreptatea în mână
● Este ţara eternelor PCR – Pile, Cunoştinţe, Relaţii. Pilele încă funcţionează mai bine decât competenţele
● O ţară cu o mentalitate bizară: că angajaţii sunt sclavi
● Aici, oricine ar fi la putere ori fură, ori e nepăsător faţă de sănătatea şi educaţia acesui popor
● În plus, până şi sănătatea e bolnavă
● În România, serviciile sunt de o calitate îndoielnică. Uneori devin... deservicii.
● România înseamnă familie
● Înseamnă casa în care am copilărit
● Înseamnă dascălii care ne-au pus stiloul în mână
● România are culoarea Crăciunului şi a dragostei
● E ţara dulcelui grai moldovenesc, a calmului ardelenesc, a mândriei bănăţenilor si a vorbei repezite şi grele a oltenilor
● România e ţara nisipului auriu adus de Dunăre de prin toată Europa
● E Delta cu egrete graţioase şi cormorani obraznici
● E cosmopolitismul Dobrogei, care a amestecat reţetele şi tradiţiile
● România este ţara iilor, a porţilor sculptate şi a cumpenelor de la drum
● Aceasta este ţara hazului de necaz
Contra
● România e ţara în care unii copii n-au fost niciodată la şcoală, iar alţii sunt nevoiţi să se trezească la 04:00 dimineaţa, pentru a străbate trei sate şi două dealuri, pentru a ajunge la şcoală
● România e ţara uliţelor bombardate
● Dar şi o ţară a mirosurilor pestilenţiale – mai ales vara - din mijloacele de transport în comun, din preajma tomberoanelor şi a ghenelor
● A ajuns ţara în care anormalitatea este, de ceva vreme, normalitate
● Justiţie? Aici e ţara în care mori cu dreptatea în mână
● Este ţara eternelor PCR – Pile, Cunoştinţe, Relaţii. Pilele încă funcţionează mai bine decât competenţele
● O ţară cu o mentalitate bizară: că angajaţii sunt sclavi
● Aici, oricine ar fi la putere ori fură, ori e nepăsător faţă de sănătatea şi educaţia acesui popor
● În plus, până şi sănătatea e bolnavă
● În România, serviciile sunt de o calitate îndoielnică. Uneori devin... deservicii.
De ce te-aş părăsi, doamnă ? by Marina Constantinoiu
De ce te-aş părăsi, doamnă?
de Marina Constantinoiu
Să vorbeşti despre relaţia ta cu România e ca şi când ai vorbi despre relaţia ta cu religia, cu biserica. Mult prea intim. Şi totuşi am câte ceva de rezolvat cu doamna asta, România. Mai ales pentru că mi-am dorit s-o părăsesc încă de când eram mică. Nu cred să fi existat noapte de Anul Nou fără ca prima dorinţă pusă în gând să nu fi fost plecarea.
Aş fi plecat, dar n-am făcut-o. Încă. Poate că n-am s-o fac niciodată. Poate pentru că e târziu, am îmbătrânit deja. Poate pentru că n-am fost suficient de curajoasă. Poate din comoditate, pentru că nu-i uşor să o tot iei de la zero, cu atât mai mult în altă ţară. Poate pentru că aici aveam familie, prieteni. Dar motive am avut şi încă am.
Să mă despart de tine, doamnă? Oh, da! Pentru că ai permis demonetizarea noţiunii de "patriotism". Ai lăsat comunismul să facă din patriotism paradă, până când ni s-a aplecat tuturor, iar ţara a ajuns doar "un loc" în care s-a nimerit să ne naştem. Pentru că ai permis distrugerea intelectualităţii şi burgheziei, pentru că ai transformat boierii în "exploatatori" şi ai lăsat toţi inculţii să îi scuipe, pentru că ai transformat prinţii în cerşetori, alungându-i din ograda ta, pentru că ai cocoţat scroafele în copac şi mai ales pentru că te-ai populat cu ţoape. Pentru că ai ridicat "Mioriţa" la rang de materie de examen, la o vârstă la care nici nu trebuia citită, şi, mai grav, ne-ai învăţat să ne resemnăm, pentru că, nu-i aşa, "capul plecat, sabia nu-l taie"!
Pentru că, deşi te lauzi sus şi tare că ai un popor ospitalier şi prietenos, ne-ai permis să ne părăsim animalele credincioase în stradă, sub roţile maşinilor, când tot tu ai lăsat să ne fie demolate casele. Te-aş fi părăsit, doamnă, pentru că nu-ţi pasă de poporul tău. Vorbe mari? Aiurea! Sunt mii de morţi de-ai tăi, doamnă, de care habar n-ai. Pentru crimele de la Zidul Berlinului, nemţii umblă şi azi după dreptate, săpând în arhive şi ridicând monumente. Tu ţi-ai lăsat morţii în gropi comune şi fără cruci la căpătâi pe malul celălalt al Dunării, la sârbi. Pe tine te-a durut în cot de sutele de morţi nerevendicaţi şi mai ales de familiile lor, care şi acum aşteaptă veşti despre cei plecaţi să-şi caute libertatea şi care au sfârşit ucişi, înecaţi, sfârtecaţi. Te-aş fi părăsit, doamnă, în fiecare an de liceu, când îmi răpeai orele de învăţătură şi mă trimiteai să sortez cartofi şi să car cărămizi de la demolări, pentru a-i face loc hidoasei "Case a Poporului". Ţi-am detestat megalomania, doamnă, cu tot cu combinatele tale inutile, cu toate canalele tale pe care n-a trecut nici o bărcuţă, cu toate catedralele tale poleite, la porţile cărora cerşesc fantome mutilate de bube, sărăcie şi alcool.
Noroc că-i codrul frate cu românul, căci românul n-a fost niciodată în stare să fie frate cu cineva: ungurii sunt bozgori, evreii sunt jidani, ţiganii sunt, evident, împuţiţi, turcii sunt ţigani, arabii, la fel, persanii sunt arabi, deci tot ţigani, aromânii sunt ţânţari şi tot aşa. Şi neapărat caprele tuturor vecinilor săi sunt de apreciat doar moarte.
Te-aş fi părăsit, doamnă, pentru că n-ai pic de respect pentru valori nici măcar acum, când nimeni nu te împiedică. Pentru că ai permis banului să taie şi să spânzure. Pentru că ai transformat Jeep-ul din brand în criteriu de selecţie. Pentru că, într-o ţară plină de "jeep-uri", şoselele tale arată ca după bombardament. Pentru că, dacă tot veni vorba despre obuze, ai acceptat cu atâta uşurinţă bombardarea celor pe care, cândva, îi numeai "singurii tăi prieteni", alături de Marea Neagră: sârbii.
De ce crezi, doamnă, că "merge şi aşa", când chiar nu merge ceva? De ce ne-ai amăgit cu asta? De ce ne-ai învăţat că, dacă te strâng pantofii, "merge şi aşa, că se mai lasă ei", dacă ţi-e haina mai largă, e bine, că ai de unde tăia, dacă ţi se taie leafa, e bine, că încă ai loc de muncă, iar dacă pruncilor tăi li se taie alocaţia mai merită să naşti în România?
Şi ştii ce, doamnă? Te-aş părăsi pentru că n-ai ruşine. Cum poţi să-mi vinzi roşii din Iordania, când ştii că-s făcute din piatră seacă, nisip şi ciulini, iar tu ţi-ai adus ţăranii la oraş, în fabrici, tăindu-le rădăcinile şi sărăcindu-i, iar acum îi laşi pe drumuri, în şomaj, cu datorii la bănci, măcinaţi de necazuri şi aburiţi de "Săniuţe" sau de "Frecţii Diana"?
Ce spui, doamnă, când vezi cozile interminabile de la toate moaştele şi pomenile, când vezi cum, în numele credinţei, se înjură şi se calcă oamenii în picioare, cum citeşti tu rezultatele sondajelor de opinie în care se măsoară încrederea populaţiei şi ce părere ai tu despre pomenile electorale?
Ar fi multe de spus, doamnă. Noi două ne vom încheia discuţia abia când îţi vei face tu socoteala cu trecutul. Şi când vă veţi împăca, pentru a putea privi spre viitor.
Până atunci, am să tot fiu candidat - fie şi în gând - la emigraţie. Poate-am să fiu laşă, şi n-am să plec, poate masochistă, să rămân şi să te urmăresc, să te pândesc cum îţi faci datoria faţă de noi, ăştia, roboţeii incapabili să trăiască în altă parte, pentru că s-au obişnuit cu răul.
Noi, ăştia, campionii hazului de necaz. Noi, ăştia, care am perfecţionat metodele de supravieţuire şi care ne-am născut inventatori, din nevoie. Noi, ăştia, pe care civilizaţia îi plictiseşte. Noi, ăştia, care citim despre bio, dar ne îndopăm cu E-uri, care ne ducem aspirina la spital, dând şpagă pentru a ne fi dată spre ingurgitare. Noi, ăştia, milioanele, care ne bucurăm că ziarele de calitate încă mai au tiraje de 50.000. Noi, ăştia, care nu ne putem transfera arhiva de bancuri în nici o bibliotecă naţională, transmiţând-o, prin lichidul amniotic, generaţiilor viitoare. Noi, prizonierii tăi.
de Marina Constantinoiu
Să vorbeşti despre relaţia ta cu România e ca şi când ai vorbi despre relaţia ta cu religia, cu biserica. Mult prea intim. Şi totuşi am câte ceva de rezolvat cu doamna asta, România. Mai ales pentru că mi-am dorit s-o părăsesc încă de când eram mică. Nu cred să fi existat noapte de Anul Nou fără ca prima dorinţă pusă în gând să nu fi fost plecarea.
Aş fi plecat, dar n-am făcut-o. Încă. Poate că n-am s-o fac niciodată. Poate pentru că e târziu, am îmbătrânit deja. Poate pentru că n-am fost suficient de curajoasă. Poate din comoditate, pentru că nu-i uşor să o tot iei de la zero, cu atât mai mult în altă ţară. Poate pentru că aici aveam familie, prieteni. Dar motive am avut şi încă am.
Să mă despart de tine, doamnă? Oh, da! Pentru că ai permis demonetizarea noţiunii de "patriotism". Ai lăsat comunismul să facă din patriotism paradă, până când ni s-a aplecat tuturor, iar ţara a ajuns doar "un loc" în care s-a nimerit să ne naştem. Pentru că ai permis distrugerea intelectualităţii şi burgheziei, pentru că ai transformat boierii în "exploatatori" şi ai lăsat toţi inculţii să îi scuipe, pentru că ai transformat prinţii în cerşetori, alungându-i din ograda ta, pentru că ai cocoţat scroafele în copac şi mai ales pentru că te-ai populat cu ţoape. Pentru că ai ridicat "Mioriţa" la rang de materie de examen, la o vârstă la care nici nu trebuia citită, şi, mai grav, ne-ai învăţat să ne resemnăm, pentru că, nu-i aşa, "capul plecat, sabia nu-l taie"!
Pentru că, deşi te lauzi sus şi tare că ai un popor ospitalier şi prietenos, ne-ai permis să ne părăsim animalele credincioase în stradă, sub roţile maşinilor, când tot tu ai lăsat să ne fie demolate casele. Te-aş fi părăsit, doamnă, pentru că nu-ţi pasă de poporul tău. Vorbe mari? Aiurea! Sunt mii de morţi de-ai tăi, doamnă, de care habar n-ai. Pentru crimele de la Zidul Berlinului, nemţii umblă şi azi după dreptate, săpând în arhive şi ridicând monumente. Tu ţi-ai lăsat morţii în gropi comune şi fără cruci la căpătâi pe malul celălalt al Dunării, la sârbi. Pe tine te-a durut în cot de sutele de morţi nerevendicaţi şi mai ales de familiile lor, care şi acum aşteaptă veşti despre cei plecaţi să-şi caute libertatea şi care au sfârşit ucişi, înecaţi, sfârtecaţi. Te-aş fi părăsit, doamnă, în fiecare an de liceu, când îmi răpeai orele de învăţătură şi mă trimiteai să sortez cartofi şi să car cărămizi de la demolări, pentru a-i face loc hidoasei "Case a Poporului". Ţi-am detestat megalomania, doamnă, cu tot cu combinatele tale inutile, cu toate canalele tale pe care n-a trecut nici o bărcuţă, cu toate catedralele tale poleite, la porţile cărora cerşesc fantome mutilate de bube, sărăcie şi alcool.
Noroc că-i codrul frate cu românul, căci românul n-a fost niciodată în stare să fie frate cu cineva: ungurii sunt bozgori, evreii sunt jidani, ţiganii sunt, evident, împuţiţi, turcii sunt ţigani, arabii, la fel, persanii sunt arabi, deci tot ţigani, aromânii sunt ţânţari şi tot aşa. Şi neapărat caprele tuturor vecinilor săi sunt de apreciat doar moarte.
Te-aş fi părăsit, doamnă, pentru că n-ai pic de respect pentru valori nici măcar acum, când nimeni nu te împiedică. Pentru că ai permis banului să taie şi să spânzure. Pentru că ai transformat Jeep-ul din brand în criteriu de selecţie. Pentru că, într-o ţară plină de "jeep-uri", şoselele tale arată ca după bombardament. Pentru că, dacă tot veni vorba despre obuze, ai acceptat cu atâta uşurinţă bombardarea celor pe care, cândva, îi numeai "singurii tăi prieteni", alături de Marea Neagră: sârbii.
De ce crezi, doamnă, că "merge şi aşa", când chiar nu merge ceva? De ce ne-ai amăgit cu asta? De ce ne-ai învăţat că, dacă te strâng pantofii, "merge şi aşa, că se mai lasă ei", dacă ţi-e haina mai largă, e bine, că ai de unde tăia, dacă ţi se taie leafa, e bine, că încă ai loc de muncă, iar dacă pruncilor tăi li se taie alocaţia mai merită să naşti în România?
Şi ştii ce, doamnă? Te-aş părăsi pentru că n-ai ruşine. Cum poţi să-mi vinzi roşii din Iordania, când ştii că-s făcute din piatră seacă, nisip şi ciulini, iar tu ţi-ai adus ţăranii la oraş, în fabrici, tăindu-le rădăcinile şi sărăcindu-i, iar acum îi laşi pe drumuri, în şomaj, cu datorii la bănci, măcinaţi de necazuri şi aburiţi de "Săniuţe" sau de "Frecţii Diana"?
Ce spui, doamnă, când vezi cozile interminabile de la toate moaştele şi pomenile, când vezi cum, în numele credinţei, se înjură şi se calcă oamenii în picioare, cum citeşti tu rezultatele sondajelor de opinie în care se măsoară încrederea populaţiei şi ce părere ai tu despre pomenile electorale?
Ar fi multe de spus, doamnă. Noi două ne vom încheia discuţia abia când îţi vei face tu socoteala cu trecutul. Şi când vă veţi împăca, pentru a putea privi spre viitor.
Până atunci, am să tot fiu candidat - fie şi în gând - la emigraţie. Poate-am să fiu laşă, şi n-am să plec, poate masochistă, să rămân şi să te urmăresc, să te pândesc cum îţi faci datoria faţă de noi, ăştia, roboţeii incapabili să trăiască în altă parte, pentru că s-au obişnuit cu răul.
Noi, ăştia, campionii hazului de necaz. Noi, ăştia, care am perfecţionat metodele de supravieţuire şi care ne-am născut inventatori, din nevoie. Noi, ăştia, pe care civilizaţia îi plictiseşte. Noi, ăştia, care citim despre bio, dar ne îndopăm cu E-uri, care ne ducem aspirina la spital, dând şpagă pentru a ne fi dată spre ingurgitare. Noi, ăştia, milioanele, care ne bucurăm că ziarele de calitate încă mai au tiraje de 50.000. Noi, ăştia, care nu ne putem transfera arhiva de bancuri în nici o bibliotecă naţională, transmiţând-o, prin lichidul amniotic, generaţiilor viitoare. Noi, prizonierii tăi.
duminică, 2 mai 2010
Rostul by Bradut Florescu
ROSTUL - Bradut Florescu
Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi.
Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.
La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.
Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.
Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.
La noi chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!
Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.
Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.
Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează.
Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.
Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.
Să trăieşti.
Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi.
Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.
La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.
Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.
Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.
La noi chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!
Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.
Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.
Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează.
Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.
Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.
Să trăieşti.
joi, 29 aprilie 2010
Top 10 made in Romania by Mihai Bendeac
M-am gandit sa fac un top cu acele lucruri care ne definesc pe noi, ca natie, in viata de zi cu zi. Unele au un oarecare farmec, altele sunt enervante, si altele… well… sa te ca*i in ele !!!
TOP 10 MADE IN ROMANIA
1. SARMA. Pentru romani, sarma este un panaceu universal din punct de vedere tehnic. Orice se poate repara daca au sarma. De cate ori n-ati auzit: “Leag-o ba cu nitica sarma !!!”…Spunea cineva: “In Romania, cred ca si reactorul nuclear de la Cernavoda e legat cu niste sarma…”
2. BALCOANELE. Jura-te ca nu te-ai gandit la tate !!! :))) Nu… Ma refer la modul in care romanii si-au inchis balcoanele. Pentru ca nu exista si la noi o autoritate care sa reglementeze fatadele blocurilor din punct de vedere estetic, fiecare si-a facut cum a putut si cu ce a avut. Rezultatul ??? O imagine oribila !!!
3. CARTONUL PUS IARNA PE RADIATOR. Veti spune ca nu se mai practica decat la Daciile vechi. Daca eu va spun ca am vazut un Mercedes C200 cu carton…?
4. PLASA DE RAFIE. E utila dar, in acelasi timp cea mai urata inventie de la ornitorinc incoace.
5. BATRANII. Nu zic ca pensionarii o duc bine. Traiesc de pe o zi pe alta in marea lor majoritate. Dar nu sunt in situatia de a nu se spala si a imbraca niste zdrente. Tot mai au costume, fuste, bluze curate si care sa arate decent. Dar la noi exista o voluptate de neinteles in a ne afisa saracia.
6. TAXIMETRISTII. Majoritatea taximetristilor se imbraca in functie de cum le este comod. Ba in treninguri ponosite, maiouri, etc… Am vazut un taximetrist intr-o Dacie asta-vara, la bustul gol, cu un prosop pe spate, ducand la destinatie o doamna in taior si cu coc.
7. SEMINTELE DE FLOARE SI BOSTAN. Sunt curios in cate alte tari se mananca asa ceva. Dar, la naiba, e atat de placut uneori…
8. EUGENIA. Au aparut mii de feluri de biscuiti cu crema. 90% sunt mai buni decat ieftinaturile astea. Dar facem ce facem si ne pomenim uneori cu “pofta de eugenie”.
9. BATATOARELE DE COVOARE. Minuni ale tehnicii. Pe mine ma socheaza faptul ca batatoarele nu sunt niste improvizatii. Adica se vede ca au fost ele montate acolo, candva, de catre municipalitate. Sunt utile nene !!! Cu dubla functie: batator si poarta de fotbal !!!
10. ZUGRAVII, PARCHETARII, FAIANTARII. Am intrat in UE/NATO. Cica ne-am mai civilizat. Au aparut si firme de constructii. Dar cand avem lucrari in casa, nu se poate sa nu ajungem tot la un “Nea”: nea Costel, nea Florica, nea Fane, etc... :)
VA PUP, VA IUBESC SI VA RESPECT !!!
P.S HAI UNIREEEEEA !!!
Intradevar tare... Bravo Mihai
TOP 10 MADE IN ROMANIA
1. SARMA. Pentru romani, sarma este un panaceu universal din punct de vedere tehnic. Orice se poate repara daca au sarma. De cate ori n-ati auzit: “Leag-o ba cu nitica sarma !!!”…Spunea cineva: “In Romania, cred ca si reactorul nuclear de la Cernavoda e legat cu niste sarma…”
2. BALCOANELE. Jura-te ca nu te-ai gandit la tate !!! :))) Nu… Ma refer la modul in care romanii si-au inchis balcoanele. Pentru ca nu exista si la noi o autoritate care sa reglementeze fatadele blocurilor din punct de vedere estetic, fiecare si-a facut cum a putut si cu ce a avut. Rezultatul ??? O imagine oribila !!!
3. CARTONUL PUS IARNA PE RADIATOR. Veti spune ca nu se mai practica decat la Daciile vechi. Daca eu va spun ca am vazut un Mercedes C200 cu carton…?
4. PLASA DE RAFIE. E utila dar, in acelasi timp cea mai urata inventie de la ornitorinc incoace.
5. BATRANII. Nu zic ca pensionarii o duc bine. Traiesc de pe o zi pe alta in marea lor majoritate. Dar nu sunt in situatia de a nu se spala si a imbraca niste zdrente. Tot mai au costume, fuste, bluze curate si care sa arate decent. Dar la noi exista o voluptate de neinteles in a ne afisa saracia.
6. TAXIMETRISTII. Majoritatea taximetristilor se imbraca in functie de cum le este comod. Ba in treninguri ponosite, maiouri, etc… Am vazut un taximetrist intr-o Dacie asta-vara, la bustul gol, cu un prosop pe spate, ducand la destinatie o doamna in taior si cu coc.
7. SEMINTELE DE FLOARE SI BOSTAN. Sunt curios in cate alte tari se mananca asa ceva. Dar, la naiba, e atat de placut uneori…
8. EUGENIA. Au aparut mii de feluri de biscuiti cu crema. 90% sunt mai buni decat ieftinaturile astea. Dar facem ce facem si ne pomenim uneori cu “pofta de eugenie”.
9. BATATOARELE DE COVOARE. Minuni ale tehnicii. Pe mine ma socheaza faptul ca batatoarele nu sunt niste improvizatii. Adica se vede ca au fost ele montate acolo, candva, de catre municipalitate. Sunt utile nene !!! Cu dubla functie: batator si poarta de fotbal !!!
10. ZUGRAVII, PARCHETARII, FAIANTARII. Am intrat in UE/NATO. Cica ne-am mai civilizat. Au aparut si firme de constructii. Dar cand avem lucrari in casa, nu se poate sa nu ajungem tot la un “Nea”: nea Costel, nea Florica, nea Fane, etc... :)
VA PUP, VA IUBESC SI VA RESPECT !!!
P.S HAI UNIREEEEEA !!!
Intradevar tare... Bravo Mihai
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
